Liricul e mort...poezia e moarta iar tu traiesti epic. Iar pe cand tu traiesti epic in oceanul asta de proza, sentimentele se transforma in emoticoni, prietenii in cuvinte adesea despartite de underline iar relaiile in ferestre.
Poezia e viata interioara. Cum am stabilit deja ca poezia e moarta deducem ca proza e moartea interioara. Ca la orice cadavru proaspat, unghiile si parul vor continua sa creasca putin timp de acum inainte. Ce inseamna cand ceva mort are insusiri ce aduc aminte de viata? Inseamna ca poezia de azi e un zombie epic, rece, sec abstract dar comercial cu forma lirica.
Trist? Cu adevarat trist este ca nu vad tristetea in toate astea. Nici tu nu o vezi oricat de mult te-ai preface. Poate crezi ca intelegi, ca nu a murit nimeni dar te inseli...
Cineva a zis candva "fake". Pe un fundal fake adaugam entertainment si obtinem primata din familia hominidae, genul homo, specia sapiens, subspecia sapiens versiunea 2008.
Conform biologiei suntem o mutatie genetica. Maimutoiul si-a pus-o cu soru-sa si a iesit omul. Diferenta dintre noi si rudele noastre normale consta doar intr-o pereche de cromozomi.
Am petrecut si vom petrece mii de ani cautand sensul, scopul si mijluacele doar pentru ca suntem prea teribilisti si mandri sa acceptam statutul nostru de rebut biologic.
Daca Dumnezeu si gradina Edenului au existat atunci adevarata pedeapsa ce am primit-o pentru pacatul neascultarii a fost sufletul. Sufletul care duce la cugetare care duce la idei care duce la planuri care duc la aplicatii care duc la materie nenaturala care duce la moarte.
Intr-o carte candva, undeva, cineva a zis "Eu sunt un om de o simplitate dezarmanta". Simplitatea dezarmanta absoluta este animalismul. Scapa de sulet! Vinde-ti sufletul Diavolului si nu vei obtine viata eterna. Vei obtine ceva mai bun, o viata scurta dar libera, naturala, vie.
Liricul e mort iar eu de bucurie m-am imbatat si vomit peste cadavrul sau. Pe fundal se aude muzica eliberarii in cea mai simpla si naturala forma a ei. Bucurati-va!
Nota: luati totul ca atare, nu exista substraturi.
Poezia e viata interioara. Cum am stabilit deja ca poezia e moarta deducem ca proza e moartea interioara. Ca la orice cadavru proaspat, unghiile si parul vor continua sa creasca putin timp de acum inainte. Ce inseamna cand ceva mort are insusiri ce aduc aminte de viata? Inseamna ca poezia de azi e un zombie epic, rece, sec abstract dar comercial cu forma lirica.
Trist? Cu adevarat trist este ca nu vad tristetea in toate astea. Nici tu nu o vezi oricat de mult te-ai preface. Poate crezi ca intelegi, ca nu a murit nimeni dar te inseli...
Cineva a zis candva "fake". Pe un fundal fake adaugam entertainment si obtinem primata din familia hominidae, genul homo, specia sapiens, subspecia sapiens versiunea 2008.
Conform biologiei suntem o mutatie genetica. Maimutoiul si-a pus-o cu soru-sa si a iesit omul. Diferenta dintre noi si rudele noastre normale consta doar intr-o pereche de cromozomi.
Am petrecut si vom petrece mii de ani cautand sensul, scopul si mijluacele doar pentru ca suntem prea teribilisti si mandri sa acceptam statutul nostru de rebut biologic.
Daca Dumnezeu si gradina Edenului au existat atunci adevarata pedeapsa ce am primit-o pentru pacatul neascultarii a fost sufletul. Sufletul care duce la cugetare care duce la idei care duce la planuri care duc la aplicatii care duc la materie nenaturala care duce la moarte.
Intr-o carte candva, undeva, cineva a zis "Eu sunt un om de o simplitate dezarmanta". Simplitatea dezarmanta absoluta este animalismul. Scapa de sulet! Vinde-ti sufletul Diavolului si nu vei obtine viata eterna. Vei obtine ceva mai bun, o viata scurta dar libera, naturala, vie.
Liricul e mort iar eu de bucurie m-am imbatat si vomit peste cadavrul sau. Pe fundal se aude muzica eliberarii in cea mai simpla si naturala forma a ei. Bucurati-va!
Nota: luati totul ca atare, nu exista substraturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu