Nu am mai scris pentru ca am ales sa nu-mi aduc pc-ul in Sibiu. O decizie destul de buna din punctul meu de vedere. Astfel, fara calculator, petrec mai mult timp printre oameni reali, am cunoscut niste persoane care chiar imi merita atentia, citesc destul de mult in lipsa inernetului, ma duc la scoala si ma plimb. Daca nu ar fi televizorul din camera si ziarele ce-mi mai pica in mana nu as avea habar de ce se intampla in lume. Un alt avantaj e ca acum am momente cand abia astept sa ajung acasa, lucru apreciat de ai mei. De exemplu, acum sunt acasa de aproximativ 30 de ore, dintre care doar 3 am fost plecat din apartament.
In legatura cu blogul, m-am gandit de cateva ori sa renunt la el pentru ca oricum scriu foarte rar deci nu se mai pune problema de cititori constanti. Dar m-am hotarat sa-l mai tin, oricum in ultimul an majoritatea chestiilor cat de cat interesante de pe aici au fost scrise in Caracal.
In fine, ce vroiam sa spun de fapt este ca imi pare bine ca sunt acasa si ascult Nightwish(cu Tarja) de peste 24 de ore, ca afara e frig si din cauza asta nu sunt cocalari in parc, ca au cazut frunzele si e ceata, ca am mancare gatita, caldura si dorm singur in camera. Desi aseara cand am ajuns m-am enervat putin, acum imi pare bine ca sunt aici si ma intristeaza gandul ca trebuie sa plec maine. Probabil ca ma leaga mai mult de locul asta decat pc-ul, ma gandesc ca poate incep sa scap de teribilisme si sa ajung la cliseul ala din batrani: "Nicaieri nu-i ca acasa". Asta nu inseamna ca locul asta e perfect dar e singurul loc unde ma simt cu adevarat in siguranta. Ani intregi ma gandeam ca intr-o zi voi pleca de aici si acum am momente cand abia astept sa ma intorc. Explicatia care o gasesc: inca imi place sa fiu copilul din casa. Aici am familie si prieteni la care tin si uneori le simt lipsa chiar daca nu sunt perfecti.
Cred ca de cand sunt la facultate, de fiecare data cand ma intorc aici mai aflu cate ceva despre mine. Probabil ca nu toti simt asa, poate ca sunt eu mai ciudat sau melancolic dar nu-mi pare rau. In concluzie, "Nicaieri nu-i ca acasa" si pentru cei ce nu au plecat inca, ganditi-va ca aici aveti un loc stabil cu oameni care va iubesc si care muncesc pentru binele vostru, nu va fi toata viata la fel asa ca apreciati asta cat puteti de mult.
In legatura cu blogul, m-am gandit de cateva ori sa renunt la el pentru ca oricum scriu foarte rar deci nu se mai pune problema de cititori constanti. Dar m-am hotarat sa-l mai tin, oricum in ultimul an majoritatea chestiilor cat de cat interesante de pe aici au fost scrise in Caracal.
In fine, ce vroiam sa spun de fapt este ca imi pare bine ca sunt acasa si ascult Nightwish(cu Tarja) de peste 24 de ore, ca afara e frig si din cauza asta nu sunt cocalari in parc, ca au cazut frunzele si e ceata, ca am mancare gatita, caldura si dorm singur in camera. Desi aseara cand am ajuns m-am enervat putin, acum imi pare bine ca sunt aici si ma intristeaza gandul ca trebuie sa plec maine. Probabil ca ma leaga mai mult de locul asta decat pc-ul, ma gandesc ca poate incep sa scap de teribilisme si sa ajung la cliseul ala din batrani: "Nicaieri nu-i ca acasa". Asta nu inseamna ca locul asta e perfect dar e singurul loc unde ma simt cu adevarat in siguranta. Ani intregi ma gandeam ca intr-o zi voi pleca de aici si acum am momente cand abia astept sa ma intorc. Explicatia care o gasesc: inca imi place sa fiu copilul din casa. Aici am familie si prieteni la care tin si uneori le simt lipsa chiar daca nu sunt perfecti.
Cred ca de cand sunt la facultate, de fiecare data cand ma intorc aici mai aflu cate ceva despre mine. Probabil ca nu toti simt asa, poate ca sunt eu mai ciudat sau melancolic dar nu-mi pare rau. In concluzie, "Nicaieri nu-i ca acasa" si pentru cei ce nu au plecat inca, ganditi-va ca aici aveti un loc stabil cu oameni care va iubesc si care muncesc pentru binele vostru, nu va fi toata viata la fel asa ca apreciati asta cat puteti de mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu